Iti mai aduci aminte, toamna?… Era tarziu si, la un moment dat, era ZIUA ARMATEI

ȘTIRI

Iti mai aduci aminte, toamna?… Era tarziu si, la un moment dat, era ZIUA ARMATEI

[ad_1]

Ploieșteni, vă mai aduceți aminte? Ziua Armatei Române este sărbătorită, în fiecare an, la 25 octombrie.

  În 1944, la această dată, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.

Cum era și firesc, Ziua Armatei a fost marcată și la Ploiești, în cadrul unei ceremonii militare și religioase la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud.

Și… cum era de așteptat, din păcate- și fotografiile NU MINT (!), ploieșteni n-au fost mai deloc la momentul festiv. Doar reprezentanți ai garnizoanei, ai instituțiilor publice și ai principalelor partide. În rest… liniște, soare, toamnă. Minivacanță pentru elevi și „d-aia”, de ce să ne (mai)  străduim să educăm copiii în spiritul dragostei de neam și țară?! Dacă prind ceva de la televizor, din vreo postare pe o rețea de socializare sau din clasă bine, dacă nu… (și aici nu batem apropos la educatori, învățători, profesori, neapărat și la FAMILIE care, prearar și mai bate capul cu „d-alde d-astea”. Înainte vedeam bunicii cu pruncii pe tricicletă sau inându-i „cârcă”, numai să vadă și să ia aminte la defilarea militarilor, la cântecele fanfarei care și ele, tot așa, ALTĂDATĂ, îi făceau pe-atât de mulți să le tremure o lacrimă de emoție în colțul ochiului…

 Azi, strălucirea sărbătorii pare să fi venit numai de la blândețea soarelui de-o șchioapă și… cam atât. Plieștenii, tot mai gri, mai reci, mai… invizibili…

Din partea Consiliului Județean Prahova, a fost depusă o coroană de flori de către vicepreședintele Cristian Apostol.

,,𝐼𝑛𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑜𝑝𝑟𝑖𝑚, 𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑠̧𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑢𝑛 𝑝𝑖𝑜𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑢𝑛 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙 𝑎𝑙 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̧𝑖 𝑑𝑒𝑣𝑜𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑑𝑎𝑟 𝑠̧𝑖 𝑢𝑛 𝑔𝑎𝑟𝑎𝑛𝑡 𝑎𝑙 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̧𝑒𝑖 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒.

25 𝑜𝑐𝑡𝑜𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒 𝑛𝑒 𝑝𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝, 𝑖̂𝑛 1944, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑧𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑒𝑟𝑎 𝑒𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑎𝑡 𝐶𝑎𝑟𝑒𝑖𝑢𝑙, 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑏𝑢𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠𝑐, 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑢𝑏 𝑜𝑐𝑢𝑝𝑎𝑡̧𝑖𝑒 𝑚𝑎𝑔ℎ𝑖𝑎𝑟𝑎̆. 𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑒, 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡 𝑐𝑎 𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑐𝑎̂𝑠̧𝑡𝑖𝑔𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑠𝑎̂𝑛𝑔𝑒 𝑠̧𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆.

𝐼̂𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠̧𝑒𝑑𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑢𝑖 𝑠̧𝑖 𝑎𝑙 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑒 𝑎 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̧𝑒𝑎𝑛 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑜𝑣𝑎, 𝑖̂𝑚𝑖 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̧𝑡𝑖𝑛𝑡𝑎 𝑓𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑒𝑟𝑜𝑖𝑖 𝑜𝑠𝑡𝑎𝑠̧𝑖, 𝑐𝑎̆𝑧𝑢𝑡̧𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎̂𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑙𝑢𝑝𝑡𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑎𝑑𝑢𝑐, 𝑑𝑒𝑜𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎̆, 𝑢𝑛 𝑜𝑚𝑎𝑔𝑖𝑢 𝑣𝑒𝑡𝑒𝑟𝑎𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖. 𝐴𝑟𝑚𝑎𝑡𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑜𝑖 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̧𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑟 𝑚𝑜𝑟𝑎𝑙.

𝐿𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑖 𝑎𝑛𝑖 𝑠̧𝑖, 𝑐𝑎 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑒𝑠𝑐 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑠̧𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑛𝑒 𝑟𝑒𝑣𝑒𝑑𝑒𝑎 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑠̧𝑖!”, a transmis Cristian Apostol, vicepreședinte CJ Prahova.

Articolul Iti mai aduci aminte, toamna?… Era tarziu si, la un moment dat, era ZIUA ARMATEI a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Back To Top