[ad_1]
Presedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a participat, săptamana trecută, la o vizită oficială în Polonia.
Intensificarea cooperării între țările noastre și analiza Poloniei, ca model de succes în absorbția de fonduri europene, au reprezentat temele principale ale vizitei, respectiv, cea a delegației Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.
Și aceasta pentru că Polonia a demonstrat în ultimii ani capacitatea sa de reorganizare administrativ-teritoriariala, dovedind că descentralizarea reprezintă un exemplu de reformă care generează debirocratizare și dezvoltarea comunităților locale, gradul de absorbție a fondurilor europene din Polonia fiind unul dintre cele mai ridicate în rândul țărilor membre UE.
„Delegația română, din care am făcut parte, a participat la invitația Comisiei pentru guvernare locală și politică regională din Seimul Parlamentului Polon, la întrevederi utile cu doamna Marlena Malag, Ministrul Familiei și Politicii Sociale, cu prezidiul Comisiei pentru guvernare locală și politică regională din Seim, dar și la o întâlnire de lucru cu echipa de conducere a primăriei comunei (gminei) Maciejowice din powiatul Garwolin.
Am dezbătut cu aceștia despre reprezentarea la nivel european a intereselor comune ale României și Poloniei, despre comparațiile dintre sistemul de salarizare și de pensii, despre absorbția de fonduri europene și cooperarea teritorială, precum și despre facilitarea de înfrățiri între comunități locale din România și Polonia.
Amintesc faptul că județul Prahova este înfrățit cu poviatul polonez Mikołów din anul 2018.
Exemplele de bună practică din Polonia ne încurajează să continuăm reformele administrației publice din țară noastră cu mai multă ambiție și cu certitudinea că ne aflăm într-o direcție coerentă.
Mulțumim Ambasadei României în Republica Polonă care ne-a asigurat suportul pe toată durata vizitei!”, a scris Bogdan Toader pe pagina sa de socializare.
Articolul Bogdan Toader, vizita in Polonia a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link