BNR: Activitatea economica si-a incetinit considerabil cresterea in trimestrul II

ȘTIRI

BNR: Activitatea economica si-a incetinit considerabil cresterea in trimestrul II

[ad_1]

Activitatea economică și-a încetinit considerabil creșterea în trimestrul II, față de intervalul precedent, la 2,1 la sută, de la 5,1 la sută în trimestrul I, dar mult mai modest decât s-a anticipat. Este constatarea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Potrivit specialiștilor din cadrul acestuia, evoluția face probabilă o creștere moderată a excedentului de cerere agregată și în acest interval, contrar așteptărilor.

În termeni anuali, creșterea PIB a decelerat doar ușor în trimestrul II, la 5,3 la sută, de la 6,4 la sută în trimestrul I, continuând astfel să depășească semnificativ previziunile. Aportul majoritar la creșterea economică a fost adus însă de variația stocurilor (7,3 puncte procentuale), în timp ce contribuția consumului privat – secundară ca mărime – s-a diminuat mult față de trimestrul precedent (la 4,7 puncte procentuale), iar cea a formării brute de capital fix a rămas foarte modestă, deși s-a mărit ușor. Totodată, evoluția exportului net a redevenit puternic contracționistă, în condițiile scăderii dinamicii anuale a exportului, concomitent cu reamplificarea considerabilă a celei a importului de bunuri și servicii.

Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o încetinire puternică a creșterii economiei în trimestrul III față de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Evoluția implică totuși o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condițiile decelerării creșterii consumului privat.

Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerțului cu amănuntul și a comerțului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populației în luna iulie. În același timp, producția industrială și volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare și-au amplificat contracția în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcții și-a accelerat semnificativ creșterea anuală.

Totodată, exporturile de bunuri și servicii și-au diminuat marginal variația anuală în luna iulie, în timp ce importurile și-au majorat-o ușor, inclusiv pe fondul evoluției nefavorabile a prețurilor externe, ceea ce a condus la reamplificarea dinamicii anuale înalte a deficitului comercial față de media trimestrului II, și mai ales a celei a deficitului de cont curent, care a reflectat și o deterioarare a evoluției soldului balanțelor veniturilor secundare în această lună.

Efectivul salariaților din economie și-a încetinit creșterea în iunie-iulie, pe seama evoluțiilor din sectorul privat, iar reducerea ratei șomajului BIM, până la 5,1 la sută în luna august, a fost însoțită pe parcursul trimestrului II de restrângerea ușoară a cererii de forță de muncă. Totodată, cele mai recente sondaje indică o scădere ușoară a deficitului de forță de muncă raportat de companii, după creșterea neîntreruptă a acestuia din ultimele 6 trimestre, precum și o relativă slăbire a intențiilor de angajare pe orizontul apropiat de timp, în contextul costurilor extrem de ridicate cu energia și al incertitudinilor generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile tot mai severe asociate.

Pe piața financiară, principalele cotații ale segmentului monetar interbancar s-au stabilizat în perioada recentă la valori marginal superioare celor atinse spre finele lunii iulie, după ușoare ajustări în scădere înregistrate în august, pe fondul ultimei decizii de politică monetară și al mesajelor transmise de banca centrală în acest context. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat au recuperat parțial descreșterile consemnate în iulie-august, plasându-se pe o traiectorie moderat ascendentă în septembrie, similar evoluțiilor din economiile avansate și din regiune, în contextul întăririi ferme a politicii monetare de către bănci centrale majore, asociată cu o deteriorare a sentimentului pieței financiare internaționale. Rata medie a dobânzii la creditele noi, dar și cea aferentă depozitelor noi la termen și-au accelerat însă puternic creșterea în iulie-august, inclusiv pe segmentul populației.

În această conjunctură, leul și-a corectat integral în luna septembrie aprecierea semnificativă față de euro acumulată în iulie-august, alimentată consistent și de evoluții interne de natură sezonieră. În raport cu dolarul SUA , moneda națională s-a depreciat ca urmare a evoluțiilor de pe piețele financiare internaționale.

Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a intrat pe o traiectorie descendentă la începutul semestrului II, reducându-se treptat până la 15,9 la sută în luna august (de la 17,5 la sută în iunie), în condițiile accentuării descreșterii variației înalte a componentei în lei. Astfel, ponderea acesteia în creditul acordat sectorului privat s-a redus ușor, la 71,8 la sută în august (de la 72,0 la sută în iunie).

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutățirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile gazelor naturale și energiei electrice – inclusiv în condițiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică -, precum și de prețurile alimentelor, sub influența creșterii ample a cotațiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor instituite, dar și al secetei prelungite și extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parțial contrabalansat de efecte de bază dezinflaționiste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor.

Escaladarea războiului din Ucraina și sancțiunile tot mai severe asociate generează însă incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.

Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina.

Incertitudini și riscuri majore sunt asociate și conduitei politicii fiscale, având în vedere cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței generale de înăsprire a condițiilor de finanțare, dar într-o conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, ce a condus la implementarea mai multor seturi de măsuri de sprijin pentru populație și firme, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

În ședința de astăzi, 5 octombrie 2022, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25 la sută pe an, de la 6,50 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25 la sută pe an, de la 4,50 la sută, precum și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 19 octombrie 2022, la ora 15:00.

Articolul BNR: Activitatea economica si-a incetinit considerabil cresterea in trimestrul II apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Back To Top