[ad_1] „Am semnat astăzi, 1 noiembrie, împreună cu reprezentanții companiilor câștigătoare ale licitației, cele 5 contracte pentru reabilitarea a 210 km rețea de termoficare, cu finanțare europeană (POIM). Este cea mai mare investiție în termoficare din acest mandat, cu o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile”, […]
File de istorie: Cum a devenit Brasovul mare producator de tractoare
[ad_1] Aflate de la Liviu Lucian Dragomir: „Inițial, uzina de la Brașov a fost proiectată să facă avioane. În 1925, la Brașov, s-a deschids Uzina de Avioane IAR – Industria Aeronautică Română. După încheierea celui de-al doilea Război Mondial, însă, utilajele și secretele de fabricație ale aparatelor de vânătoare au ajung pe mâinile rușilor, ca […]
Cum va fi sarbatorita ZIUA ARMATEI la Ploiesti?
[ad_1] Aflați acum programul ceremoniei ceva fi organizată la Ploiești de Ziua Armatei (marți, 25 octombrie, între orele 10 și 11,30): Oprirea circulației pe Bulevardul Independenței. Constituirea dispozitivului. Sosirea și întâmpinarea oficialităților. Prezentarea onorului. Salutul drapelului de luptă și al gărzii de onoare. Intonarea imnului național al României. Oficierea serviciului religios. Alocuțiuni. Depuneri de coroane […]
PLOIESTI: Un ghiseu IN PLUS la Serviciul Public Local Comunitar de Evidenta a Persoanelor. Detalii…
[ad_1] Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, începând cu data de 26.09.2022, Serviciul Public Local Comunitar de Evidența a Persoanelor – Municipiul Ploiești suplimentează activitatea de preluare a documentelor cu încă un ghișeu, care va funcționa, fără programare on-line, la nivelul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanelor (S.E.I.P.). Potrivit autorităților, măsura a fost luată pentru […]
A intrat sa-si traga sufletul, dar n-a-ndraznit sa ceara o cafea „moca”. O vulpe intr-un mall din Bucuresti!
[ad_1] Asta da… clientă la… MALL! O vulpe rătăcită, posibil speriată, dezorientată, a ajuns… într-un mall din sudul Bucureștilor. Nedumerită să vadă atâtea lumini, zgomot și mulțime de oameni, și-a zis „să-și tragă sufletul”, și…s-a ascuns sub tejgheaua unei cafenele. „S-a rătăcit cumva și a ajuns în mijlocul mall-ului, unde s-a ascuns sub o tejghea […]
BNR organizeaza expozitia temporara 100 de ani de la Incoronarea de la Alba Iulia. Intrarea este gratuita
[ad_1] Muzeul BNR, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Muzeul Național Peleș, Arhivele Naționale ale României și Casa memorială Costin Petrescu, organizează, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, expoziția temporară 100 de ani de […]
Octombrie se incheie cu PLOIESTI MUSIC FESTIVAL
[ad_1] Dragi tineri, poftiți la… sărbătoare! Una specială pentru voi! Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, organizează în perioada 26 – 27 octombrie 2022 cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică pentru Tineri „PLOIEȘTI MUSIC FESTIVAL”. Evenimentul este conceput ca o manifestare cultural – […]
„Aurul, dolarii si ardelenii”, varianta SACUL, BANII si MASINA POSTEI. La doi pasi de Bucuresti
[ad_1] Hoții nu mai au nicio jenă! Polițiștii din Ilfov au fost sesizați marți, 1 noiembrie, în legătură cu dispariția dintr-o mașină a Poștei Române a unui sac în care se afla suma de 278.000 de lei. Banii au fost furați în plină zi, în timp ce vehiculul era oprit pe strada Eroului, din localitatea […]
WOW: Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Regatului Thailanda, in vizita la Ploiesti
[ad_1] Conducerea Primăriei Municipiului Ploiești a fost, astăzi, gazda vizitei de lucru a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Thailanda în România, Excelența Sa doamna Dao Vibulpanich. Viceprimarii municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim și doamna Anca Adina Popa, au participat la întâlnirea oficială, care a avut loc la sediul Municipalității, Excelența Sa doamna Dao Vibulpanich […]
Academia Europeana de Film isi desfasoara lucrarile la Bucuresti. Ce declara primarul general?
[ad_1] „Am avut vineri seară o serie de discuții cu reprezentanți ai Academiei Europene de Film, dar și cu cineaști români care s-au reunit cu prilejul vizitei boardului Academiei la București. În aceste zile, Academia Europeană de Film își desfășoară lucrările în Capitală, o parte din ședințe fiind găzduite de Primăria Capitalei, la ARCUB. Consider […]