Autor:

ȘTIRI

O reusita spre binele neamului: Colocviul ,,Coregrafia dansului traditional astazi”. Busteni, editia a XIII-a

[ad_1] Folclorul reprezintă o parte a culturii naționale a unui popor, care reflectă în mod direct profilul spiritual și talentul artistic al unui neam. Este o formă de manifestare a poporului în care se reflectă existența materială și spirituală a acestuia în producții și creații artistice ca: poezie, muzică, dans, teatru, arte plastice, etc “Folk” […]

ȘTIRI

Elev cu pistol la o scoala din Ploiesti! GRAV! Foarte GRAV!

[ad_1] ȘOCANT??? Sau chiar începem să ne obișnuim cu astfel de situații???? Joi, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție, au fost informați de către cadrele didactice din cadrul unei unități de învățământ din Ploiești, cu privire la faptul că un elev s-a prezentat la școală având asupra sa… un pistol […]

ȘTIRI

Vesti bune pentru transportul public in Ploiesti! Ce anunta Primaria?

[ad_1] Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că a fost depusă o nouă solicitare de finanțare din fonduri europene prin programul PNRR pentru achiziția a 20 de tramvaie. Necesitatea investiției este reliefată de dorința privind creșterea nivelului de trai în municipiul Ploiești, urmând a se atinge mai multe obiective, printre care […]

ȘTIRI

Festin cultural, de dragul artei dramatice: Festivalul International de Teatru „Toma Caragiu”

[ad_1] Încă un… festin cultural, foarte curând, la Ploiești! Și asta nu poate decât să ne bucure! Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, vă invită, în perioada 15-20 noiembrie, să luați parte la emoții și experiențe artistice memorabile, în cadrul celei de-a… XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”. […]

ȘTIRI

WOW! Institutii publice  din Ploiesti implicate intr-un caz de inselaciune, fals intelectual si uz de fals!ancheta de anvergura!

[ad_1] Marți dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară la sediul unei instituții publice, la sediile a două instituții financiare și la domiciliile a […]

FINANCIAR ȘTIRI

Controale ale ITM Prahova la agenti economici care plaseaza forta de munca in strainatate

[ad_1] Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna perioada 24-28 octombrie 2022, campania naţională pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr.156/2000 cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare forţă de muncă în străinătate. De asemenea, campania s-a […]

ȘTIRI

CONSILIUL CONCURENTEI vine cu propuneri: MODIFICARI la tarifele si algoritmii de pret in domeniul transportului alternativ

[ad_1] Consiliul Concurenței propune o serie de recomandări pentru transportul alternativ, precum notificarea utilizatorilor de aplicații de ridesharing asupra modificării tarifelor, dar și schimbarea politicii de anulare a curselor, care în prezent dezavantajează pasagerii. Recomandările vin în urma finalizării investigației sectoriale privind ride-hailingul. Recomandări în privința tarifelor Autoritatea de concurență a făcut mai multe recomandări […]

Back To Top